Acum câteva luni Foursquare a trecut o parte din funcțiile aplicației vechi cum este cea de check-in, într-o aplicație nouă numită Swarm. Acum din urmă vine vechea aplicație cu un redesign nou menit să îmbunătățească și să ușureze modul de a găsi locuri noi în orașul tău sau cel pe care-l vizitezi.
Noua aplicație nu se va lansa prea curând urmând săptămânile ce urmează să ajungă pe telefoanele noastre, dar până atunci compania ne oferă câteva detalii despre ce au schimbat.
Foursquare are în primul rând un nou logo, interesant din punctul meu de vedere, e ceva nou, un design fresh, parcă te duce cu gândul la locații mai mult acum. Odată ce ai pornit aplicația ei spun că vei primi sugestii în funcție de ce ai mai căutat tu în trecut, dar în funcție și de locație. Aplicația va învăța despre tine pe măsură ce o vei utiliza și îți va permită să primești recomandări făcute de alte persoane despre restaurante, cluburi, locuri, etc.
Aplicația va lucra împreună cu Swarm dacă o vei avea instalată pe telefon, așa că dacă vei ajunge în acea locație (recomandată) ți se va sugera să dai check-in.
Deocamdată compania vă sugerează să downloadați Swarm pentru că începând de mâine se va transfera istoricul tău din Foursquare.