Medium.com este o platformă de publishing simplă pe care găsești articole foarte bine scrise pe teme variate, de la povești de business (Red Bull), la articole scurte despre lifestyle și multe altele. Are o interfață extraordinar de simplă și din câte îmi amintesc fără reclame… Extras din descrierea acestui proiect: „Every day, hundreds of new voices publish their unique experiences, views, and reflections, helping create the largest, most diverse collection of writing on the internet.”
Medium este ultimul proiect realizat de Ev Williams, programator care a ajutat la dezvoltarea Twitter și Blogger în trecut.
Până recent aplicația era utilă pentru iPhone, de astăzi o puteți downloada și pe iPad fiind evident optimizată cu toate că puteți accesa site-ul direct dacă nu doriți să vă aglomerați tableta cu încă o aplicație. Nu poți încă să publici direct din aplicația de iPad, dar vei putea citi mai ușor informația spune Williams. Poți face swipe în stânga sau dreapta pentru alte articole, sau poți apăsa rapid ecranul pentru a da share la un articol.
Odată cu aplicația vei putea vedea o listă cu cele mai noi articole scrise de editorii tăi preferați. Încercaţi-o, merită !