De ieri a intrat update-ul la iOS 7.1.1 pe mare parte din device-urile iOS odată cu anunţul pe care compania l-a făcut legat de situaţia sa financiară pentru primul trimestru care se anunță a fi pe plus ca de obicei. Terminalele mobile care primesc update-ul sunt: iPhone 5S, iPhone 5C, iPhone 5, iPhone 4S, iPhone 4, iPad Air, iPad Mini (Retina), si ultimul iPod touch.
O parte din update îl reprezintă update-ul la sistemul de recunoaștere al amprentei Touch ID de pe iPhone 5S. iOS 7.1.1. acoperă însă și bug-uri importante de securitate cât și niște îmbunătățiri pentru utilizarea sistemului de operare care se referea în specificații la timpul de răspuns al tastaturii pentru unii utilizatori. S-au făcut optimizări și pentru utilizatorii de iPhone 4 al acestui sistem de operare care până la 7.1 se plângeau de un timp de răspuns cam slab din partea interfeței grafice.
Eu l-am instalat pe iPad Mini Retina, nu simt nimic nici în plus nici în minus, ce-i drept nici nu aveam vreuna din problemele listate, am făcut update-ul pentru bug-urile de securitate. Voi ce experiență ați avut după instalare ?
Update: Un amic după update care folosește iPhone 5S și avea iOS 7.1 până acum după trecerea la iOS 7.1.1 a primit și o autonomie mai mare.