Dacă vă amintiți ce am mai scris recent, Nokia se va relansa pe piața mobile cu o serie de noi telefoane smartphone cu Android.
Primele modele vor fi prezentate la Barcelona la Mobile World Congress iar primul model despre care se vorbește este Nokia D1C.
Este un smartphone ce va fi disponibil într-o variantă de 2 GB RAM și una de 3 GB RAM care vor avea prețul de pornire la nivel internațional începând de 150$ pentru varianta cu 2GB și 200$ pentru varianta cu 3GB.
Modelul de 2GB va avea și alte specificații: ecranul de 5 inch și rezoluție 1920 x 1080p iar camera foto principală este de 13 MP.
Modelul de 3GB va avea și un ecran puțin mai mare de 5.5 inch, dar și o cameră capabilă să genereze imagini de 16 MP. În rest lucrurile ar fi cam la fel din ce se scrie despre aceasta variantă.
Specificațiile Nokia D1C includ un procesor Qualcomm Snapdragon 430 cu GPU Adreno 505, cameră foto secundară de 8MP, 16GB memorie internă de stocare și vine cu Android 7.0 Marshmallow.
Deci vom avea de a face cu un device de mijloc care sper să aducă ceva noutăți prin design și poate funcții noi care să mai stârnească interesul utilizatorilor de smarpthone.
Nostalgicii care așteptau de mult momentul în care Nokia va reveni pe piață sigur vor fi tentați să cumpere un astfel de telefon însă istoria ne învață că este nevoie de un efort foarte mare pentru a convinge lumea să cumpere smartphone-urile în condițiile de față când competiția este mai mare decât atunci când Nokia a încercat alături de Microsoft să facă smartphone-uri cu Windows.
Abia aștept 2017!