Mai multe surse confirmă zvonurile că Nexus 6 ar putea fi lansat de Google până la sfârșitul lunii. Cu numele de cod Shamu, se pare că va fi produs de Motorola, va avea un ecran de 5.9 inch, cam mare dacă mă întrebați, dar se pare că smartphone-urile de top se vând doar dacă au și ecran mare deci eu…
Articole din categoria: Smartphone
A fost deja anunțat oficial că Oppo N3 va fi prezentat presei pe 29 Octombrie la Singapore. Ați văzut zvonurile apărute săptămânile trecute. Este așteptat cu o cameră rotativă ca și până acum, de 13 MP, care se deschide la peste 200 de grade, ecranul este de 5.9″, ecranul este full hd, 1080p. Va integra un SoC Snapdragon 805, ar…
Îmi place când apar genul acesta de produse care te fac curios. Nu este prima oară când se construiesc astfel de terminale mobile, care pe o parte este smartphone, iar pe alta este aparat foto. Îmi amintesc de un articol chiar din 2005 din revista Chip în care era prezentat tot un model japonez, nu-mi mai amintesc compania producătoare, însă…
Anul trecut după lansarea Oppo N1 am cam fost impresionați de configurația sa cât și de design-ul pe care producătorul l-a introdus. Camera foto a fost printre cele mai importante atracții, se lăudau cu 13 Megapixeli. Acum putem deja să vedem cum ar putea arăta Oppo N3 mulțumită acestor fotografii publicate de GSM Arena. La fel ca și N1, Oppo…
Două smartphone-uri din seria L vor fi prezentate de LG la IFA Berlin 2014: L Fino și L Bello, alternative la smartphone-urile de top cu prețuri mari pentru unii clienți. Publicul țintit este reprezentat de studenți, adolescenți, și utilizatorii noi de smartphone-uri 3G din piețele emergente unde este bătaia cea mai mare pentru că tot acolo se și vând cele…
Prestigio încearcă să mai câștige din piața de telefoane ieftine din România cu un nou smartphone al cărui atu principal este procesorul octa-core. Prețul de pornire comunicat este de 999 lei dar se pare că vor avea un deal special cu eMAG care-l va vinde deja la 899 Lei (preț valabil pana pe 1 Septembrie :P)! Noi am mai avut…
Xiaomi lansează o versiune îmbunătățită pentru Redmi Note smartphone-ul cu ecran 5.5 inch care acum va oferi suport 4G LTE. Dacă prima versiune avea un procesor MediaTek MT6592 octa-core și prețul de pornire era situat la 130$ acum va integra un procesor Qualcomm Snapdragon 400 quad-core și prețul de pornire va fi de 160$. Celelalte specificații sunt: 2GB RAM, 8GB…
Google invită persoanele care au un dispozitiv iOS să intre în Joc. Dacă nu ați mai auzit de Ingress aflați că este un joc care folosește baza de date google maps și locația proprie pentru a crea o lume virtuală a viitorului. Trebuie să te deplasezi în viața reală către niște portaluri (piețe sau puncte comune unde oamenii se intersectează),…
LG G3, vârful de gamă al companiei a fost prezentat în România ieri seară la restaurantul Tapo așa cum merită smartphone-ul care ar putea deveni cel mai vândut telefon al anului. Deja este listat la eMAG la precomandă la prețul de 2.699 Lei. Ce am înțeles de mai mult timp însă cei de la LG mi-au reconfirmat la eveniment este…
Mult așteptatul LG G3 va fi lansat marțea viitoare dar uite că între timp au fost descoperite pe Internet câteva imagini cu prezentarea telefonului și specificațiile ce par a fi în limba coreeană. Se pare că imaginile au fost făcute în timpul unei întâlniri realizate de LG cu un grup restrâns de persoane. Se pare că telefonul integrează un emițător…










