X-Mini v1.1 – mini-review

Publicat pe 30 Nov 2011 - 23:17 de Mîrzac Iulian

Am ajuns si sa testez o boxa portabila X-mini in sfarsit. Daca nu ai mai auzit de un astfel de gadget o asemenea boxa poate fi utilizata la orice dispozitiv care are are intrare audio 3.5mm, adica jackul folosit la cele mai multe mp3 playere, si dispozitive audio. Foloseste un acumulator sau baterii pentru alimentare (aceasta e cu acumulator), si deci nu esti legat de priza.

Acum sa va povestesc cat de mult m-a surprins X-mini 1.1.

Designul lui X-mini 1.1 este incredibil de bine realizat. Adica are cam tot ce-ti puteai imagina si tot ce ti-ai putea dori sa faca o boxa portabila. Cand e stransa are o forma sferica putin turtita, iar volumul pe care-l ocupa este putin mai mic decat a unei mingi de tenis. “Sfera” se desface rotind fiecare jumatate in sens opus moment in care cele doua parti se vor departa cu 2-3 cm. Intre cele doua jumatati e un corp asemanator unui acordeon care ajuta mult la bas si in general la sunet (nu e doar element de decor).

X-mini 1.1 are un capac deasupra difuzorului pentru protectie, dar care atunci cand este ridicat la 90 de grade directioneaza sunetul catre tine. X-mini 1.1 e un fel de transformer defapt. Are si un mic cablu audio 3.5mm dedesubt care atunci cand nu se foloseste se incorporeaza in carcasa boxei. Foarte bine gindit totul. Materialul de baza utilizat la carcasa boxei e acel tip de plastic fin care imita putin cauciucul la atingere.

La baza boxei de jur imprejur veti gasi: un buton de pornire/oprire, portul mini USB care poate fi folosit pentru incarcare si utilizarea boxei in acelasi timp datorita cablului special din pachet, si o rotita pentru volum.

Ce poate X-mini 1.1 ?

Boxa portabila X-mini 1.1 (e bine de stiut) are 2W mari si lati. 2W gasiti si la boxele de calculator cele mai ieftine (Genius, Serioux, RPC), numai ca acolo sunt doua difuzoare, si primesc putere mai mare (de asta le face sa si “gajaie”). Deci sa ai in palma puterea unor boxe desktop ieftine eu zic ca e ceva. Secretul lor este ca pot fi legate in lant oricate doriti, cum au facut baietii astia si poti literalmente da o petrecere intr-o camera de apartament. X-mini 1.1 si defapt in general boxele X-mini nu au doar volum ridicat, dar ofera si o claritate ridicata.

In pachet pe langa boxa portabila X-mini 1.1 aveti manualul de instructiuni si un cablu micro USB care se termina in celalalt capat in port audio si USB pentru incarcare la calculator/laptop. Incarcarea dureaza o ora si se poate face in timp ce e folosita.

Acumulatorul scrie ca tine 6 ore. Cand se termina acumulatorul am sa trec aici cat m-a tinut exact.

Specificatii:

  • Dimensiuni – 55mm x 42mm (cand e inchisa) si greutate 57.4 g
  • Frecventa de raspuns – 120 Hz – 20 Khz
  • Putere – 2W
  • Impedanta – 4 Ohm
  • Signal to Noise – >89dB
  • Distortion – <0.3%
  • Capacitate acumulator – 220mAh si 6h  de playback

Concluzii

X-mini v1.1 este mai practica decat Nokia MD-11 pe care am testat-o deasemenea. Foloseste acumulator intern fata de cele trei baterii alcaline AAA la boxa Nokia. Merge utilizata atat pe birou cat si la o iarba verde cu prietenii. Este versatila.

Imi place:

  • se aude tare si clar;
  • usor de transportat, nu ai nevoie de accesorii;
  • design inteligent;
  • mica si rea;

Nu-mi place:

  • deocamdata nu am gasit nimic negativ, poate as prefera autonomie cat mai mare

Se gaseste la Marketonline

Imagini

Video

Despre Autor

Sunt inițiatorul proiectului ITnewz.ro, scriu articole pe toate temele propuse pe site, dar cele mai importante sunt Review-urile la noile gadgeturi care ajung pe piața din Romania.

Facebook |
Twitter |
+Mîrzac Iulian | Blog

1 Comment so far. Feel free to join this conversation.

Posteaza un comentariu: