Vkworld vk700 Pro – Un alt candidat al telefoanelor rezistente

Publicat pe 6 Oct 2015 - 8:25 de Mîrzac Iulian

Vkworld vk700 Pro

Se pare că telefoanele chinezești vor să lanseze un trend când vine vorba de duritate. Smartphone-ul VK700 Pro al companiei chinezești Vkworld se laudă și el, asemenea altor telefoane ale OEM-urilor chinezești, că poate să bată cuie și să spargă nuci cu ecranul fără repercursiuni vizibile. Nokia cred că este invidioasă.

Vkworld vk700 Pro este un telefon cu specificații mid-range și o particularitate pe care o găsești de obicei doar la telefoanele premium și anume ecranul de 5.5 inch acoperit de sticla curbată Corning Gorilla Glass 3.0D. Un alt plus al acestui telefon este cadrul din metal făcut din aliaj de aluminiu ce se folosește în aplicații aerospațiale, oferindu-i un feeling premium.

Ca și opțiuni de culoare, smartphone-ul celor de la Vkworld vine în variantele Noble Black, Diamond White și Dazzle Golden.Vkworld vk700 Pro 2

Specificaţiile acestui telefon includ:

  • Procesor: MTK6582 Quad Core tactat la 1.3GHz
  • GPU: Mali -400MP
  • RAM: 1GB
  • Capacitate: 8 GB, ce se poate mări cu ajutorul cardurilor de memorie până la 64 GB
  • Display: HD 5.5”, LCD acoperit de Corning Gorilla Glass 3.0D
  • Camera: 13 MP Sony Camera LED flash în spate şi 5 MP în faţă
  • Bluetooth: 2.0
  • Reţea: 3G , 2G Dual-SIM, Dual Stand-By (MicroSIM + Standard SIM)
  • Baterie: Lithium-ion 3200 mAh, nedetaşabilă
  • Dimensiuni: 15.5 x 7.8 x 0.76 cm
  • Greutate: 0.170 kg
  • OS: Android 4.4

Vkworld VK700 Pro este în general un smartphone fără pretenții, ba chiar faptul că oferă doar 8 GB de stocare internă s-ar putea să îi facă pe unii să caute altă alternativă, în ciuda ecranului rezistent Gorilla Glass 3.0D, însă prețul de 84,69$ îl face foarte atractiv și cu siguranță îl va plasa în lista scurtă a celor care țin la buget.

Ca un pont, cei de la Everbuying au o promoție ce pune la bătaie un stock limitat de 30 bucăți în fiecare miercuri începând din data de 7 octombrie până pe 28 octombrie la prețul de 59.99$, ceea ce îl face cu adevărat un chilipir.

Dacă veți cumpăra telefonul ar fi utilă o impresie aici, sau poate vreți să faceți un Guest Post pe blog.

Despre Autor

Sunt inițiatorul proiectului ITnewz.ro, scriu articole pe toate temele propuse pe site, dar cele mai importante sunt Review-urile la noile gadgeturi care ajung pe piața din Romania.

Facebook |
Twitter |
+Mîrzac Iulian | Blog

Posteaza un comentariu: