Se apropie update-ul iOS 10.3!

Publicat pe 17 Mar 2017 - 8:45 de Mîrzac Iulian

Ieri seară a venit la câteva zile după versiunea publică Beta 6 – iOS 10.3 Beta 7. Nu mă așteptam să îl trimită atât de repede și probabil au depistat ceva probleme, au reparat și au trimis imediat un update. Este adevărat că autonomia a fost mai mică până să vină Beta 5 sau 6, dar deja a revenit la parametri normali, pot trece o zi fără reîncărcare :).

Important este că săptămâna următoare ori peste două săptămâni toată lumea va primi update-ul. Acesta nu aduce schimbări de estetică ci sunt multe schimbări fie de sistem, fie sunt funcții noi introduse. Pe lângă asta Apple va lansa și noi iPad-uri și totul trebuie să funcționeze cât mai bine înainte de eveniment.

Lista de modificări / noutăți (importante) din iOS 10.3:

  • De departe cea mai mare și mai importantă schimbare este una “invizibilă”. iOS 10.3 îți va migra ireversibil sistemul de organizare al fișierelor de pe vechiul HFS+ (introdus în 1998) pe noul Apple File System (APFS) care este deja utilizat pe mac OS.
    Ar trebui să facă terminalele mai rapide (deși poate va fi greu de sesizat), să economisească puțin spațiu, însă mai mult face o tranziție naturală la o tehnologie software mai nouă. Va mai aduce și un plus de siguranță a datelor printr-un nou sistem de criptare a datelor;
    Din ce informații mai găsesc pe Internet APFS va elimina sau reduce în procent mare erorile ce pot apărea la update-ul sistemului de operare (asta după ce treci de acest update);
  • Când activezi funcția Reduced Motion din Accesibility va funcționa și în Safari și nu vor mai fi animații acolo;
  • A fost introdusă funcția Find My AirPods (pentru a-ți fi ușor să găsești căștile în cazul în care le pierzi) – îți va arăta ultima locație în care acestea au fost conectate la telefon;
  • În meniul Settings vei avea sus de tot profilul tău și setări de siguranță a datelor scoase în evidență;
  • Programatorii vor putea cere review-uri direct din aplicații;
  • Aplicația Podcast primește un widget pentru zona de notificări;
  • Sunt adăugate funcții noi la SiriKit pe care dezvoltatorii le vor putea utiliza pentru dezvoltarea de aplicații care să poată interacționa cu Siri (asistentul virtual);
  • HomeKit vine și el cu update-uri pentru dezvoltatorii de accesorii compatibile cu iOS Home – vor putea programa acțiuni care să aibă loc la o anumită oră;
  • În Maps poți vedea prognoza pentru o anumită locație cu ajutorul 3D Touch;
  • CarPlay (dacă are cineva asta în România – nu știu) – primește opțiune de acces rapid la albumele și melodiile din aplicația Music, iar din status bar acces rapid la media,comunicare și aplicații de călătorii.

După cum vedeți sunt pe ici pe colo câteva funcții noi, unele poate vă ajută altele poate nu, dar principala modificare rămâne migrarea pe APFS care îți pregătește terminalul pentru viitor. Nimic despre “Night Mode” despre care se zvonea că va veni odată cu iOS 10.3.

P.S. când vine update-ul să faceți un back-up la iPhone / iPad cu ajutorul iTunes. Aveți aici un tutorial.

Am văzut că mulți recomandă acum un back-up al întregului terminal cu iOS mai mult ca niciodată ținând cont că se face această migrare la un nou sistem de fișiere (APFS). Puteți pierde datele personale dacă nu le aveți stocate în altă parte iar update-ul eșuează.

Despre Autor

Sunt inițiatorul proiectului ITnewz.ro, scriu articole pe toate temele propuse pe site, dar cele mai importante sunt Review-urile la noile gadgeturi care ajung pe piața din Romania. Facebook | Twitter | +Mîrzac Iulian | Blog

Posteaza un comentariu: