TouchRetouch – când vrei să retușezi rapid fotografiile pe telefon

Publicat pe 11 Sep 2017 - 8:44 de Mîrzac Iulian

Retușarea fotografiilor pe telefon sau tabletă au ajuns să fie floare la ureche. Am instalat de curiozitate TouchRetouch. O aplicație iOS și Android care îți poate retușa rapid orice fotografie.

Când spun retușare mă refer la eliminarea obiectelor nedorite din cadru, a impurităților, defectelor unor fotografii învechite sau ce mai vrei tu să dispară din cadru. În reclamă aplicația se lăuda că elimină ușor firele care pot apărea în cadru (mai ales la noi unde cablurile de pe stâlpi sunt încă la modă, cred că va fi foarte utilă).

În experimentul meu am avut imaginea de mai sus în care apare instalația de gaz, un număr stradal, și alte imperfecțiuni care aș fi vrut să le elimin din cadru.

Cum funcționează?

Eliminarea obiectelor se face prin marcarea lor cu degetul pe ecran. Apoi în funcție de unealta folosită trebuie să confirmi obiectele marcate fie să aștepți să le proceseze automat.

Aplicația are o unealtă Clone Stamp ca și în cazul Photoshop, unde selectezi tu o mostră apoi folosești acea zonă pentru a vopsi peste zona care deranjează. Opțiunea aceasta îți oferă mai mult control asupra corecturilor din imagine.

Opțiuni disponibile

Quick Repair este o altă opțiune prin care poți elimina rapid mici obiecte din imagine doar vopsind. Apoi ele dispar ”ca prin minune” dacă fundalul obiectului nu este foarte complex și se poate reproduce ușor. Un bun exemplu este cu fereastra ușii sau numărul casei de mai jos care poate fi eliminat printr-o simplă apăsare pe ecran.

Eu sunt mulțumit de rezultatele obținute, am reușit să retușez câteva fotografii fără să se cunoască modificările. Poate dacă dai zoom pe imagine vei observa imperfecțiuni însă nu sunt foarte evidente. Ideea este că aplicația ajută pe cei care postează pe Instagram sau alte rețele de socializare să elimine imperfecțiunile rapid.

Descarcă pentru Android sau iOS. Costă 10 lei aplicația.

Despre Autor

Sunt inițiatorul proiectului ITnewz.ro, scriu articole pe toate temele propuse pe site, dar cele mai importante sunt Review-urile la noile gadgeturi care ajung pe piața din Romania.

Facebook |
Twitter |
+Mîrzac Iulian | Blog

Posteaza un comentariu: