Top aplicații iOS lansate în Iulie 2014

Publicat pe 4 Aug 2014 - 9:46 de Mîrzac Iulian

A fost o lună Iulie plină de aplicații lansate pentru iOS. O parte le-am testat, altele și-au găsit loc și în timpul serviciului, haideți să vedeți care au fost aplicațiile lansate luna trecută care mi-au plăcut.

Hours

Hours

Din marea de aplicații de time-tracking și de organizare, Hours scoate capul printr-un layout foarte interesant. Sus vezi un timeline care îți arată cum ai petrecut timpul, iar mai jos gestionez task-urile ce dorești să le faci. Le activezi pe fiecare când lucrezi la ele. Este interesantă și ar putea fi utilă pentru project management.

Asana

Nu știu dacă ați utilizat Asana pe desktop, dar aplicația are multe din funcțiile pe care le poți executa și pe PC. Asana este o unealtă de project management extraordinar de utilă și de ușor de înțeles. Organizare mai bună nu cred că vei primi prea curând din partea unui astfel de serviciu. Ca să prindeți mai multă încredere, Asana a fost creat de Dustin Moskovitz, cofondator Facebook și de un alt angajat Facebook Justin Rosenstein. Asana avea o aplicație creată înainte, dar era varianta HTML 5 web. Această versiune este special programată pentru iOS și suportă și este optimizată și pentru tabletă.

Facebook Messenger

Facebook Messenger

Facebook a optimizat aplicația de mesagerie și pentru iPad, nu știu dacă ați văzut știrea dar Facebook dorește să mute complet sistemul de mesagerie într-o aplicație separată.

Anchor Pointer

Anchor Pointer

Anchor Pointer nu este o aplicație obișnuită de navigare prin GPS. Ce puteți face cu ea este să lăsați în urmă niște marcaje (ancore), cu care să vă puteți ghida când doriți să vă întoarceți în acel punct. Un bun exemplu este pentru a găsi mașina într-o parcare. Varianta viitorului pentru Hansel și Gretel :). Și te mai poate ghida printr-o busolă virtuală.

 

Google Analytics

Google Analytics

Google a lungit-o mult până să lanseze ceva serios și pe iOS care să ofere informațiile din contul de Analytics. Nu a venit și cu suport pentru tabletă, care cred că ar fi fost cel mai necesar ținând cont că informația din Analytics trebuie afișată pe un ecran cât mai mare. Poți vedea aproape toate informațiile din conturile la care ai acces în Analytics, nu poți face setări la cont.

Youtube Creator Studio

YouTube Creator Studio

Dacă ești un utilizator cu canal de YouTube pe care postezi des conținut video atunci vei aprecia această aplicație deoarece te va ajuta să citești și să răspunzi la comentarii, vei putea verifica statisticile canalului tău, și multe altele.

Ingress

Ingress

Ingress este jocul creat de Google care se folosește de Google Maps pentru a crea o lume paralelă în care există două mari puteri: The Resistance și The Enlightened. Povestea pe scurt este așa: Umanitatea este controlată dintr-un punct central, se formează cele două puteri: The Resistance și The Enlightened care luptă pentru libertate, respectiv pentru puterea care controlează populația lumii. (Ce e ciudat e că Google ar putea deveni această putere care controlează oamenii de pe planetă :) ).

Lingualy iOS
Lingua.ly

Lansată pentru Android în aprilie, această aplicație te ajută să traduci cuvinte în timp ce navighezi pe Internet. Există și o extensie Chrome pentru ea, pentru momentele când navighezi pe computer. Poți salva cuvintele necunoscute în cont.

Wikipedia iOSWikipedia

Aplicația de iOS a Wikipedia a fost complet refăcută, special pentru platforma iOS, îți va permite să editezi și să navighezi prin articole. A mai fost adăugat meniul de articole recent vizualizate.

Voi ce aplicații utile ați descoperit luna trecută pentru iOS ?

Despre Autor

Sunt inițiatorul proiectului ITnewz.ro, scriu articole pe toate temele propuse pe site, dar cele mai importante sunt Review-urile la noile gadgeturi care ajung pe piața din Romania.

Facebook |
Twitter |
+Mîrzac Iulian | Blog

Posteaza un comentariu: