Progress – cum te schimbi pe măsură ce te antrenezi

Publicat pe 11 Apr 2017 - 8:48 de Mîrzac Iulian

Aceasta este perioada în care multe persoane se apucă de alergat, de mers cu bicicleta, de mers la sală, etc. Doar vine vara, trebuie să ne menținem în formă.

Am descoperit ieri aplicația asta: “Progress” care face două lucruri simple. În primul rând te ajută să vezi cum corpul se transformă de-a lungul timpului. Pentru asta va trebui să faci selfieuri zilnic în oglindă și să centrezi fotografiile cât mai bine. Le poți recentra după dacă este nevoie.

Astfel vei obține o animație cu “metamorfoza” corpului.

Al doilea lucru care-l mai face este că scrie în aplicația Apple Health greutatea corpului. Și asta trebuie să o faci tot tu, zilnic preferabil.

Este cam rudimentară aplicația trebuie să recunosc, iar pentru cei care știu sistemul de operare iOS mai bine ar putea face asta și fără Progress, dar măcar ușurează puțin lucrurile. Adică poți și fără aplicație să pui o serie de fotografii într-un folder din Photos apoi să le derulezi rapid, iar greutatea să o introduci zilnic direct din aplicația Health.

Aș fi preferat să centreze singură imaginile făcute. Acum funcționează în felul următor: prima fotografie devine modelul pentru atunci când faci pozele să îți arate un chenar care să te ajute să te încadrezi mai bine. În plus pe viitor poate o vor îmbunătăți deoarece este recent lansată.

După o perioadă lungă de fotografiere (probabil cel puțin 30 de zile) vei putea exporta seria de imagini într-un videoclip.

Descarcă pentru iOS

Fani sunt sigur că își va găsi aplicația. Vouă cum vi se pare ?

Imaginea de mai jos este exagerată însă este o demonstrație cu felul în care ar putea arăta animația după o lungă perioadă de antrenament.

Progress

Despre Autor

Sunt inițiatorul proiectului ITnewz.ro, scriu articole pe toate temele propuse pe site, dar cele mai importante sunt Review-urile la noile gadgeturi care ajung pe piața din Romania.

Facebook |
Twitter |
+Mîrzac Iulian | Blog

Posteaza un comentariu: