PONY Car sharing vine în București !

Publicat pe 26 Jul 2016 - 8:14 de Mîrzac Iulian

PONY

Serviciul de car sharing PONY Car despre care v-am povestit anul trecut în noiembrie 2015 vine și în București. Serviciul se va dezvolta în parteneriat cu cei de la BMW cărora le-a plăcut proiectul și în care vor aduce 15 mașini electrice BMW i3 și vor construi și cea mai puternică stație de încărcare din București de 50 kW.

Companiile din zona Băneasa, acolo unde este și centrul comercial Băneasa vor putea apela la serviciul de car sharing. Din ce înțeleg momentan va fi accesibil mediului business însemnând că angajații care vor fi nevoiți să se deplaseze în interes de serviciu în Municipiul București vor putea apela la serviciul PONY.

Preluarea mașinilor și înapoierea se va realiza în cadrul clădirii de birouri Băneasa Business and Technology Park la adresa Şoseaua Bucureşti-Ploieşti nr. 42-44.

Prețurile nu au fost publicate însă vor fi mai mici comparativ cu un serviciu de leasing, în Cluj Napoca preturile pot fi văzute direct pe site în acest moment, iar serviciul este disponibil oricărei persoane cu cont.

“Obiectivul nostru este să asigurăm un cost lunar sub nivelul unei rate de leasing. Considerăm că serviciul are potenţial de dezvoltare pentru Bucureşti şi luăm în calcul să construim formule asemănătoare şi pentru complexele rezidenţiale de la marginea Bucureştiului”, spune Demis Ghindeanu, co-fondator Pony Car.

Accesul la stația de încărcare de 50 kW va fi permis oricărui proprietar de mașină electrică (o veste bună pentru cei câțiva proprietari Tesla ori alte mașini electrice din București).

Aplicațiile cu care poți apela la serviciul lor se regăsesc pe link-urile următoare: iOS sau Android.

Despre Autor

Sunt inițiatorul proiectului ITnewz.ro, scriu articole pe toate temele propuse pe site, dar cele mai importante sunt Review-urile la noile gadgeturi care ajung pe piața din Romania. Facebook | Twitter | +Mîrzac Iulian | Blog

Posteaza un comentariu: