OnePlus 3 a fost lansat oficial!

Publicat pe 15 Jun 2016 - 8:28 de Mîrzac Iulian

OnePlus 3

OnePlus 3 a fost făcut public oficial de către companie și se confirmă o bună parte dintre zvonurile aduse recent pentru acest flagship. Designul acesta cu aluminiu și linii care despart carcasa care apare pe multe smartphone-uri în ultima vreme, specificațiile au fost cunoscute aproape în totalitate de către cei care au lansat zvonurile.

Îmi place că încă reușește această companie tânără să scoată telefoane care surprind în continuare ca preț și performanță – își respectă tradiția.

Configurația cuprinde așadar: un chipset Qualcomm Snapdragon 820, ajutat de memoria RAM imensă de 6GB, iar pentru stocare folosește 64GB. Camerele foto sunt de 16MP și de 8MP, cea dintâi având și stabilizare optică de imagine, inclusiv o deschidere a diafragmei f/2.0 care este utilă în fotografierea în condiții proaste de lumină.

Alte lucruri interesante: conectorul USB-C care va permite încărcarea telefonului cu ajutorul tehnologiei DASH Charge la 60% în 30 de minute. Partea nasoală este că nu va oferi suport microSD, deci vei fi limitat la cât spațiu de stocare ai la achiziție.

Toate specificațiile le voi trece jos într-o listă, însă al doilea lucru important este că telefonul va costa 399 EUR pentru Europa ceea ce-l va duce la aproximativ 1800 lei cu tot cu livrare. Nu în ultimul rând îl vei putea cumpăra fără invitație direct de pe site-ul lor.

Specificații OnePlus 3

  • Oxygen OS 3.1 care este un Android 6.0.1 Marshmallow foarte bine modificat;
  • ecran de 5.5 inch, 1920 x 1080 pixeli, AMOLED , protejat cu sticlă Corning Gorilla Glass 4;
  • chipset Qualcomm Snapdragon 820 quad-core pe 64 biţi
  • GPU Adreno 530
  • 6 GB LPDDR4 RAM
  • 64 GB spațiu de stocare UFS 2.0;
  • Camere foto: 16MP, diafragmă f/2.0, stabilizare optică a imaginii, autofocus cu detecţie de fază (ar trebui să fie foarte rapid) și filmare 4K; Camera foto secundară: 8MP și diafragmă f/2.0;
  • Wi-Fi 802.11 a/b/g/n/ac și Bluetooth 4.2;
  • GPS cu A-GPS, GLONASS, NFC, Radio FM;
  • USB Type-C, jack de 3.5 mm, cititor de amprente;
  • dual-sim (2 x nanoSIM);
  • acumulator 3000 mAh cu funcția Dash Charge;
  • greutate 158 g și 7.35 mm grosime.

Sursa

Despre Autor

Sunt inițiatorul proiectului ITnewz.ro, scriu articole pe toate temele propuse pe site, dar cele mai importante sunt Review-urile la noile gadgeturi care ajung pe piața din Romania. Facebook | Twitter | +Mîrzac Iulian | Blog

Posteaza un comentariu: