Microsoft Surface Studio

Publicat pe 27 Oct 2016 - 8:30 de Mîrzac Iulian

microsoft-surface-studio

Dintre nenumăratele anunțuri făcute de Microsoft, Surface Studio este de departe cel mai interesant produs. Este mai mult destinat profesioniștilor dacă mă întrebați pe mine dar tot mi se pare cool. Este un all-in-one mare cu suprafață touch și care are două accesorii în componență: un controller cilindric care interacționează într-un mod unic cu suprafața touch, este ca un buton care-l rotești, și mai este un stylus.

Computerul all-in-one are componentele standard ale unui PC așezate la baza acestuia, în picior cum s-ar spune, în timp ce ecranul este foarte subțire și este susținut printr-o balama care-l transformă dintr-un computer într-o suprafață de desen culcată ca în imaginea de sus. Este necesar un efort foarte mic pentru urcarea sau coborârea ecranului.surface-studio-baza

Vânzările PC-urilor sunt în scădere și era momentul oportun să se întâmple ceva interesant. Trebuie să recunoaștem că nu prea ai cum să lucrezi rapid, eficient și de calitate fără un PC puternic, dar majoritatea userilor nu lucrează pe un PC. Cei care nu lucrează pe un PC vor folosi în continuare alte dispozitive mai potrivite pentru ei: un laptop sau o tabletă.

Microsoft Surface Studio are un ecran de 28 de inch, are o rezoluție de 4500 x 3000 pixeli și are un raport de 3:2 între înălțime și lățime. Din Windows 10 Action Center vei putea trece rapid între profilele de culoare: sRGB și DCI-P3. Este foarte util pentru profesioniștii care lucrează ca artiști, arhitecți, editori video sau fotografi.

studio-dial

Surface Dial se numește dispozitivul cilindric și se va vinde separat. Te poate ajuta în momentul în care este așezat pe suprafața ecranului. Odată așezat îți pot apărea diferite opțiuni. Cel mai simplu exemplu este alegerea unei culori diferite din multitudinea de nuanțe cu care vrei să colorezi ori schimbarea uneltei cu care interacționezi cu stylus-ul. Este ca un mouse avansat și special făcut pentru interacțiune în acest mediu bogat.

Este un dispozitiv pe care developerii vor trebui să-l pună la treabă în aplicațiile ce vor fi dezvoltate de acum încolo pentru acest computer. Dacă este așezat simplu lângă computer devine un simplu buton de volum.

Câteodată parcă este frumos să ai și un buton fizic cu care să interacționezi în mediul digital.

Surface Studio vine cu un GPU puternic care poate fi: Nvidia 965M GPU sau GTX 980M.

Produsul se va găsi în SUA de la prețul de bază de 2.999 $, însă cea mai puternică configurație se va vinde la 4.200 $. Dacă va ajunge și în România vă imaginați cam la ce preț se va vinde.

Specificațiile includ procesoare Intel Core i5 și Core i7, până la 32 GB RAM, și până la 2TB spațiu de stocare. Pentru conectare, va exista un singur cablu pentru curent electric, vor fi patru porturi USB 3.0, un Mini DisplayPort, un port LAN și un cititor de carduri SD.

În pachet primiți: Surface Studio, Surface Pen, Surface Keyboard, Surface Mouse.

Toate specificațiile sunt aici. Să vedem dacă și când ajunge la noi. În SUA poți da precomandă deja și vor începe livrările pe 15 Decembrie 2016.

Puteți să-l vedeți în acțiune mai jos.

Despre Autor

Sunt inițiatorul proiectului ITnewz.ro, scriu articole pe toate temele propuse pe site, dar cele mai importante sunt Review-urile la noile gadgeturi care ajung pe piața din Romania.

Facebook |
Twitter |
+Mîrzac Iulian | Blog

Posteaza un comentariu: