Microsoft Surface pe Windows 8 Pro va costa cât 3 iPad-uri!

Publicat pe 26 Jul 2012 - 20:22 de Boboc Gheorghe

Tableta lansată de Microsoft pe 20 iulie 2012 și despre care am scris aici ar putea fi prea scumpă pentru majoritatea consumatorilor. Dacă e să credem prețurile preliminare afișate de unul dintre retailerii europeni ai companiei, atunci chiar și versiunea de bază a gadget-ului va fi de 2 ori mai scumpă decât o versiune similară a iPad-ului Apple.

Costul tabletelor a fost afișat de site-ul suedez webhallen.com. Versiunea mai ieftină pe procesor ARM și cu Windows RT cu 32GB memorie internă va costa aproximativ 1000$, ceea ce e cu 400$ mai scump decât un iPad cu aceeași memorie și fără 3G în SUA. Reamintim că Microsoft nu are de gând să doteze Surface-urile cu 3G/4G, tendința fiind dictată de dorința de a reduce prețul dispozitivelor.

Cu toate acestea, pentru modelul cu Windows 8 Pro pe bază de procesor Intel și cu SSD de 128GB poți cumpăra mai multe iPad-uri, suedezii indicând un preț de 2150$. Ceea ce știm e că, Microsoft nu a anunțat oficial prețul tabletelor, spunând că îl vor anunța odata ce tabletele vor ajunge pe stoc la retaileri. De asemenea, compania refuză să spună cine produce noile dispozitive.

Versiunea ARM va fi disponibilă probabil, o dată cu lansarea Windows 8, adică pe 26 octombrie. Versiunea cu procesor Intel se așteaptă la începutul anului 2013. Modelul cu Windows RT este echipat cu un procesor Nvidia Tegra 3 quad-core cu microarhitectura ARM, un slot pentru microSD, suport pentru USB 2.0, port HMDI. Ecranul este de 10,6-inch cu rezoluție de 1280×720 pixeli, protejat de Gorilla Glass 2. Grosimea carcasei este de 9,3 mm, iar greutatea- 676g.
A doua tabletă funcționează pe microarhitectura x86 cu un procesor Intel Core i5 Ivy Bridge. Are de asemenea un display de 10,6-inch dar vine cu o rezoluție ceva mai mare de 1920×1080 pixeli. În vînzare vor veni doua versiuni de 64GB și 128GB. E putin mai grea-900 grame și mai groasă-13,5 mm dar are și un port USB 3.0.

Despre Autor

Un puști pasionat de IT, de web design și de tot ceea ce se întîmplă nou în lumea IT. Un mare fan Apple, și al lui Steve Jobs! Stay hungry, stay Foolish!

Facebook |
Twitter |
+Boboc Gicu

Posteaza un comentariu: