Lansarea oficială Samsung Galaxy S8 și S8+ în România – hands on, disponibilitate, precomandă și preț!

Publicat pe 31 Mar 2017 - 7:35 de Mîrzac Iulian

Aseară într-un eveniment fastuos la Casa Poporului Samsung a lansat telefoanele Galaxy S8 și S8 Plus pe piața din România. Cu o seară înainte lansarea a fost realizată și la nivel internațional și poate ați văzut, multe dintre specificațiile zvonite înainte au fost confirmate.

Cele două arată foarte bine așa cum toată lumea se aștepta. Îmi place că se tinde cât mai mult spre un telefon cu muchii cât mai mici în care suprafața ecranului acoperă cât mai mult din partea frontală. Și LG G6 are un format similar însă fără muchiile curbate ale ecranului.

Am făcut și un montaj scurt cu secvențe de la eveniment:

Materialul video transmis live de la eveniment este mai jos. Relativ scurtă prezentarea, știau ei că pe noi ne interesează să vedem telefonul mai repede :P.

Prezentarea oficială Samsung Galaxy S8

Posted by Mîrzac Iulian on 30 Martie 2017

Galaxy S8 de 5.8 inch are aceeași carcasă ca Samsung Galaxy S7. Acum este însă mai alungit și sunt curios dacă va mai râde lumea de cât de lung este telefonul așa cum au făcut când Apple a lansat iPhone 6.

Ecranul este unul dintre lucrurile cu care Samsung s-a diferențiat de-a lungul timpului. Infinity Display este denumirea acestuia pentru că înglobează o serie de tehnologii care fac din experiența de vizionare una extraordinară. Ecranele de pe telefoanele Samsung întotdeauna mi s-au părut luminoase, cu contrast bun și culori vii.

Îl puteți vedea mai jos în toată splendoarea lui în clipul oficial Samsung:

Cititorul de amprente a fost mutat pe spate acum tocmai pentru a avea o interfață minimalistă însă butoanele specifice Android sunt prezente la dar sunt virtuale. O parte din acțiuni au fost integrate în soft și pot fi descoperite printr-un gest slide de jos în sus.

Camerele foto integrate în cele două telefoane sunt aceleași ca și pe S7. Am reușit în aglomerația de la eveniment să fac și câte o imagine rapid cu camera frontală și cea principală. Le puteți vedea mai jos. Sunt foarte reușite ținând cont și de lumina slabă care era în încăpere. Dar după cum spuneam folosesc aceeași tehnologie ca anul trecut.

Mostră cameră frontală. Pe Flickr o puteți vedea neredimensionată.

20170330_211632

Mostră cameră principală.

20170330_211410

Tehnologii noi integrate în S8 și S8+

Asistentul virtual Bixby reprezintă una dintre noutățile cu care Samsung încearcă să mai atragă clienții așa cum și Google încearcă cu Google Assistant. Îți va învăța comportamentul de utilizare al telefonului și îți va furniza informații cum știe el mai bine.

Înțeleg că sunt comenzi vocale mai avansate pe care i le poți da lui Bixby comparativ chiar și cu Google Assistant, dar asta chiar trebuie testat. În prezentare au arătat cum o persoană vorbește cu Bixby și îi spune să trimită o fotografie unui prieten.

Samsung DeX. Este tehnologia care pe mine mă surprinde cel mai mult pe mine la Galaxy S8. Nu mă așteptam ca prea curând vreun mare producător de smartphone-uri să introducă o tehnologie prin care să transformi smartphone-ul în PC. Deci treaba stă în felul următor. Telefonul îl așezi într-un suport (docking station). Docking-ul trebuie conectat la un monitor / TV iar cu ajutorul unui mouse și al unei tastaturi wireless ai un PC complet funcțional similar cu Windows. Cel puțin la nivel de funcționalitate. Vei avea ferestre acces la fișiere, multi-tasking. Interfața grafică seamănă foarte mult cu Remix OS sau Chrome OS.

Bluetooth 5. Îți va permite să conectezi telefonul la mai multe dispozitive Bluetooth simultan. Spre exemplu poți rula muzica pe două dispozitive audio simultan.

Telefoanele vor veni cu căști in-ear în cutie de la AKG.

Galaxy S8 va intra pe stoc încă din 28 Aprilie, însă deja puteți să vă faceți precomandă la aceste telefoane grozave. Prețul de pornire este de 3.499 lei pentru varianta cea mai mică și memorie de 64GB.

Telefoanele sunt disponibile deja la Precomandă la eMAG sau QuickMobile!

Specificații tehnice Samsung Galaxy S8 și S8 Plus

  • Android 7.0 Nougat
  • Chipset: Samsung Exynos Octa core (2.35 GHz Quad + 1.9GHz Quad)
  • Memorie RAM: 4GB
  • Memorie Stocare: 64GB + slot microSD
  • Ecran:
    • Galaxy S8: 5.8 inch OLED, 2960 x 1440 px, 570ppi
    • Galaxy S8 Plus: 6.2 inch OLED, 2960 x 1440 px, 529ppi
  • Rezistență la apă și praf IP68
  • LTE Cat. 16 (1Gbps)
  • Bluetooth 5.0 – două căști/boxe simutan
  • Wi-Fi ac
  • USB-C
  • Port audio 3.5mm
  • Camere foto:
    • Camera foto principală: 12MP, F1.7, OIS
    • Camera foto secundară: 8MP, F1.7, focalizare automată
  • Acumulator:
    • Galaxy S8: 3.000 mAh cu Încărcare Wireless
    • Galaxy S8 Plus: 3.500 mAh cu Încărcare Wireless
  • Dimensiuni și greutate:
    • Galaxy S8: 148,9 x 68,1 x 8 mm și greutate 152g
    • Galaxy S8 Plus: 159,5 x 73,4 x 8,1 mm și greutate 173g

Toate imaginile de la evenimentul de Lansare Galaxy S8 și S8 Plus

IMG_0780

Prezentare oficială Galaxy S8 și S8 Plus

Despre Autor

Sunt inițiatorul proiectului ITnewz.ro, scriu articole pe toate temele propuse pe site, dar cele mai importante sunt Review-urile la noile gadgeturi care ajung pe piața din Romania.

Facebook |
Twitter |
+Mîrzac Iulian | Blog

1 Comment so far. Feel free to join this conversation.

  1. carmiher 29/08/2017 at 16:32 - Reply

    Am participat si intr-adevar a fost un eveniment demn brandului Samsung.

Posteaza un comentariu: