iOS 10 – Messages

Publicat pe 23 Jun 2016 - 8:56 de Mîrzac Iulian

După cum poate ați și văzut la prezentarea sistemului de operare iOS 10 la WWDC 2016 aplicația Messages pentru trimiterea de mesaje pe iOS devine mult mai bogată în conținut. După instalarea update-ului la iOS 10 m-am apucat să verific fiecare funcție nouă care apare în aplicațiile native iOS 10 pentru a vă da mai multe detalii decât au fost transmise la eveniment.

IMG_2672

În primul rând aplicația va cunoaște un mic redesign pentru interfața grafică care constă în câteva butoane în meniul de unde scrii mesajul. Posibil să apără mai multe odată ce instalezi mai multe din AppStore deoarece funcțiile vor putea fi extinse la fel ca și în Facebook Messenger.

Prin cele trei butoane nou apărute vei putea fie să trimiți imagini sau clipuri video ca și până acum, cu a doua funcție integrată vei putea să trimiți animații sau schițe personalizate ori forme predefinite care se vor trimite ori la atingerea ecranului cu două degete ori prin alt gest sugerat în meniu.

Al treilea buton va duce către o zona unde vei putea instala mai multe module dedicate Messages care îi vor extinde funcționalitatea. Modulele noi vor fi disponibile probabil ori în Iulie când iOS 10 va fi disponibil în stadiu public beta, ori la toamnă când iOS 10 și iPhone 7 vor fi lansate oficial către public.

IMG_2680

Dacă rotești telefonul în mod landscape atunci interfața telefonului se schimbă automat într-o interfață unde deasemenea vei putea să faci niște schițe care să le trimiți cuiva. Este puțin enervant pentru că obișnuiam să scriu mesajele în mod landscape, poate se mai schimbă între timp pentru că prefer să le tastez, vom vedea mai târziu pentru că modificări pot apărea.

Dacă aveți întrebări despre iOS 10 sau Messages puteți să le adresați în comentarii.

Despre Autor

Sunt inițiatorul proiectului ITnewz.ro, scriu articole pe toate temele propuse pe site, dar cele mai importante sunt Review-urile la noile gadgeturi care ajung pe piața din Romania.

Facebook |
Twitter |
+Mîrzac Iulian | Blog

Posteaza un comentariu: