Google Nexus 7 – Review

Publicat pe 24 Aug 2012 - 18:43 de Mîrzac Iulian

Google Nexus 7 tableta Android a momentului este la noi si am avut timp de Vineri sa-i aflam toate misterele. A fost facuta publica in luna Iunie a acestui an si inca de la inceput a creat mare valva datorita pretului de pornire pentru care urma sa fie comercializat in SUA de 200$ si nu in ultimul rand pentru ca va folosi noua platforma NVIDIA Tegra 3 cunoscuta pentru performantele sale ridicate.

Oficial doar in strainatate a fost lansata in luna Iulie si are deja vanzari mari. Daca inainte estimarile pentru vanzarile pentru acest an erau la 5 milioane de tablete Nexus 7, noile estimari arata ca se va vinde in 8 milioane de exemplare. Asta nu ma mira pentru ca este prima tableta Android care isi face cu adevarat toti banii, chiar si cu minusurile pe care le mai are. Primul magazin din Romania care a adus Google Nexus 7 a fost QuickMobile.ro care deja are pretul mai mic decat la inceput si anume 1.199 Lei.

Specificatii

 Google Nexus 7

Ecran  IPS de 7” 1280×800 (216 ppi)
Procesor  Quad Core Tegra 3 la 1.3 GHz
Memorie  1 GB RAM, 8/16 GB spatiu de stocare
Grafica  ULP GeForce
Conectivitate  Wi-Fi a/b/g/n, Bluetooth 4.0, GPS, NFC, microUSB, jack de 3.5 mm
Camera foto/video  Frontala de 1.2 MP
Sistem de operare  Android 4.1 Jelly Bean
Acumulator  Li-Ion 4325 mAh
Dimensiuni  198.5 x 120 x 10.5 mm
Greutate  340 g

Unboxing

Vedeti videoclipul de mai jos, tableta vine intr-o cutiuta mica. Putin cam greu de scos capacul cutiei din cauza ca nu are pe unde sa intre aerul. Inauntru vedeti tableta Google Nexus 7 care este deasupra, iar sub tableta intr-o mica cutie cablul microUSB, incarcatorul si doua mici carti una cu termeni si conditii si a doua cu un scurt ghid de utilizare. Prezentare impecabila !

Design

Google Nexus 7 are o diagonala a ecranului de 7 inci dupa cum si numele ii sugereaza. Este LCD IPS, iar rezolutia sa este de 1280×800 pixeli avand astfel o densitate a pixelilor de 216 ppi. Destul de putine tablete cu diagonala 7 inci am testat pana acum imi plac pentru ca le poti butona chiar si cu o mana daca te chinui putin, dar pentru filme si pentru browsing as merge mai bine pe o tableta de 10 inci.

Google Nexus - Review

Fata tabletei este cat se poate de simpla exact cum vedem si la ultimul telefon Google Nexus, adica o sticla neagra si sus camera de 1.3 Megapixeli care si filmeaza la 720p iar langa ea senzorul de lumina cu care se regleaza lumina ecranului. Apropo ecranul este protejat de tehnologia Gorilla Glass anti zgariere ca majoritatea smartphone-urilor si tabletelor din ultima perioada. Daca va intrebati unde sunt butoanele de utilizare, ei bine Android 4.0 are cele trei butoane back, home, task manager integrate in sistemul de operare deci sunt butoane touch.

Spatele lui Nexus 7 este asemanator ca forma cu iPadul si cu alte tablete adica marginile de pe spate sunt curbate/rotunjite. Plasticul de pe spate este placut la atingere pare flexibil si are o suprafata punctata. Spatele este aderent si nu lasa urme de grasime. Pe spate se pot vedea logourile Nexus si ASUS in timp ce la baza tabletei se afla ca o fanta in carcasa difuzorul. Pe laterale nu se afla prea multe lucruri.

Gasim la baza portul microUSB, si portul audio, iar pe laterala dreapta butonul de power si de volum. Pe laterala de sus se afla microfonul. Chestia cea mai tare pentru partea de design este portabilitatea: ai autonomie mare, e ca un netbook doar ca mult mai mic care la 340 de grame poate fi purtat oriunde.

Pentru final Nota 10 ASUS pentru asamblare si calitatea materialelor.

Performanta

Google Nexus 7 daca ma intrebati si-a atins scopul. Este o tableta mica de 7 inci cu ecran bun, rapida datorita platformei Tegra 3 si merg bine jocurile 3D din Google Play pe care am apucat sa le testam si nu in ultimul rand este ieftina. Procesorul Quad Core Tegra 3 la 1.3 GHz si memoria de 1GB RAM sunt primele doua cele mai importante componente din tableta dupa cum veti vedea mai jos in benchmark-ul realizat in Quadrant au obtinut performante mai mari decat ale unei tablete Asus Transformer Prime TF201, aceasta insa a intrecut Nexus 7 la Input/Output (marcata cu verde pe grafic). Punctajul Google Nexus 7 in Quadrant este 3644.

Google Nexus - Test Quadrant

Ecranul Google Nexus 7 de tip IPS cu rezolutie 1280×800 pixeli este de calitate buna. Are culori vii, rezolutia este numai buna pentru dimensiunile sale, iar lumina lui este destul de puternica sa mai faca fata si la lumina orbitoare de afara (vezi imaginile). Cu toate ca este performant mare parte din consumul de energie pe Nexus 7 este datorita ecranului IPS.

Sunetul la Nexus 7 se situeaza undeva peste medie. Ofera un volum acceptabil si calitate, adica sunetele de regula nu se aud distorsionate, au acea amplitudine specifica productiilor Hollywood daca priviti un film si chiar si sunetele joase se pot auzi. Daca aveti un sistem audio 2.1 minimum atunci veti putea asculta in clipul demonstrativ mai exact despre ce vorbesc.

Cand vorbim de conectivitate Nexus 7 sta bine in mare parte dar are si lipsuri importante, poate chiar decisive pentru unii in alegerea tabletei. Tableta nu are posibilitatea de a-si extinde memoria de stocare cu ajutorul unui slot microSD sau prin cablul microUSB. Recent am vazut pe Internet ca se pot transfera date cu ajutorul unei aplicatii care a facut un update creat special pentru Nexus 7. Aveti nevoie de un cablu microUSB – USB mama pentru a putea conecta stick-uri cititoare de carduri, etc. si de softul: Nexus Media Importer care costa 7 lei, sau asteptati o varianta free.

Si un port HDMI ar fi fost util.

Lipseste orice forma de comunicare prin reteaua de telefonie mobila: 3G, 4G LTE, etc. asta pentru ca ar fi ridicat costurile de productie foarte mult. Se vehiculeaza sume de 60$ pentru introducerea unui modul 3G in orice tip de dispozitiv mobil, deci cred ca din prima s-a renuntat la idee. Cine stie poate pe viitor printr-un  cablu microUSB – USB mama se va putea conecta si un modem 3G, totusi … face parte din seria Nexus.

Totusi tableta include Bluetooth 4.0 si NFC pentru comunicare cu alte dispozitive mobile, are portul microUSB pt incarcare si comunicare cu PC-ul, GPS si WiFi.

Android Jelly Bean ar putea fi cel mai important update realizat de Google pentru sistemul lor de operare. Aduce o viteza de lucru mult mai mare in primul rand. Altfel umblati prin meniu, prin imagini atunci cand le derulati, iar randarea paginilor web este mult mai rapida, am incercat sa intru pe pagini web cu imagini si elemente grafice cat mai grele de randat insa Nexus 7 nu a avut probleme cu ele.

Google Nexus - Home Screen

Interfata a suferit cateva schimbari. Bara de notificari o gasiti tragand de marginea de sus a ecranului. Va cobora o lista a tuturor notificarilor, sus data si ora langa care se afla butonul de blocare a Autorotatiei si de setari. La baza listei numele retelei wireless la care este conectata Nexus 7. Sus imediat sub margine se afla Bara Google care apasata iti deschide aplicatia Google Now, noul centru de informare cu widgeturile pe care ti le-ai ales dinainte. Tot acolo poti face cautari vocale, care daca ati ratat ultimele stiri se pot face si in limba romana.

Sub bara Google este spatiul pentru widgeturi si aplicatii care pot fi asezate dupa bunul plac si dupa cum va trasneste pe voi mintea. O zona cu aplicatii permanente se afla la baza, daca schimbi pe alt ecran stanga dreapta aplicatiile respective te urmaresc. Se recomanda inserarea celor mai utilizate aplicatii acolo. In mijloc acestei zone daca vedeti cercul cu cele sase puncte este butonul care te duce la aplicatiile instalate in sistem. Ce am observat este ca acest homescreen si spatiul cu aplicatii nu se roteste dupa cum tii tableta, iti da senzatia ca tii un telefon mobil in mana. In aplicatii, jocuri, filme, in browser se poate roti ecranul.

Browserul Android a fost inlocuit acum cu Google Chrome vine preinstalat cu el precum si cu Google Earth si Google Currents aplicatia cu care citesti site-urile intr-un format de revista. Google Chrome se misca extraordinar, practic cu tot ce contine tableta in ea poti sa te descurci foarte usor sa explorezi fara constrangeri, sa shareuiesti informatiile usor, iar paginile web se incarca si sunt randate rapid.

Acumulatorul lui Nexus 7 si-a facut treaba cu brio impreuna cu Tegra 3 care stie sa economiseasca energie si cu Jelly Bean. Am reusit intre 8h si 9h de rulat filme HD de pe Youtube in mare parte, jucat jocuri 3D si vazut pagini web. Practic exact ce scrie si pe site-ul oficial Google Nexus 7 8h de filme FullHD si 10h de browsing. Nu cred ca am mentionat pana acum asta: acumulatorul este incapsulat deci veti ramane cu el pana se uzeaza si apoi mergeti la service pentru inlocuire.

Dupa cum o sa vedeti in imaginile cu graficele de mai jos, chiar daca am intrat si pe Internet si m-am si jucat destul de mult, bateria s-a dus cel mai mult pe ecran dupa cum am mentionat mai sus si asta puteti observa si voi. Se pare ca si Bridge Free apare in grafic, eu am jucat si Real Football 2012 si HAWX… Ma asteptam Real Football 2012 sa consume mult care cred ca a fost cel mai greoi joc dintre toate.

Google Nexus - Consum baterie

Google Nexus - Grafic consum baterie

Nu-mi place

  • lipsa conectivitatii 3G, va trebui sa fiti langa un hotspot WiFi cand o sa vreti Internet
  • lipsa unui port HDMI si a unui slot microSD
  • putine aplicatii optimizate pentru dimensiunea ecranului datorita rezolutiei.

Imi place

  • viteza de lucru pe Android Jelly Bean a crescut semnificativ
  • design simplu si de calitate din partea ASUS la un pret de productie mic
  • acumulatorul rezista cat scrie si in specificatii 8-9h filme FullHD, 10h browsing in amandoua cazurile cu WiFi-ul pornit
  • sunet de calitate
  • ecranul IPS are culori bune, lumina rezista cat de cat si la soare, si nu in ultimul rand unghiuri bune.

Concluzie

Google Nexus 7 isi merita din plin banii. Cei 1.199 lei pe care ii platiti in Romania sunt echivalentul a multor tablete de 1.600 lei sau chiar mai scumpe din ce observ prin magazinele online. Cu toate minusurile pe care le-am gasit nu am putut trece peste viteza de raspuns incontestabila, peste ecranul de calitate si autonomia care poate pentru unii este printre cele mai importante caracteristici. Nu mai exista o tableta la fel de performanta la acelasi pret asa ca pe moment este cea mai buna alegere la acest pret.

Se gaseste la Quickmobile.ro

Imagini

[nggallery id=76]

Video


Despre Autor

Sunt inițiatorul proiectului ITnewz.ro, scriu articole pe toate temele propuse pe site, dar cele mai importante sunt Review-urile la noile gadgeturi care ajung pe piața din Romania.

Facebook |
Twitter |
+Mîrzac Iulian | Blog

18 Comments so far. Feel free to join this conversation.

  1. Costea 27/04/2015 at 10:49 - Reply

    Mulțumesc mult !

  2. Mîrzac Iulian 27/04/2015 at 10:19 - Reply

    Salut Costea,

    Cel mai probabil la un service îți va putea schimba microfonul.
    Este un produs popular, ar trebui sa se găsească și piese de schimb.
    Succes cu operațiunea.
    Recomand:
    https://www.depanero.ro/reparatii/service-asus
    sau
    http://www.asus.com/ro/support/Service-Center/Romania

  3. Costea 26/04/2015 at 17:01 - Reply

    Am o problemă cu microfonul la tabletă ! Se aude parcă bate uraganul ! :) Ce-i de făcut ? Se poate repara sau schimba microfonul ?

  4. queue 07/10/2012 at 21:50 - Reply

    review fara sa testezi jucaria ? cum ti-a mers bluetooth ? nu de alta, dar nu se conecteaza ( e o problema specifica, despre care toti laudacii ca tine nu spun nimic).

    • Mîrzac Iulian 08/10/2012 at 00:14 -

      Bluetooth-ul a functionat. Am trimis o imagine din Nexus 7 in HTC-ul meu. Nu mentionez in nici un review despre cum merge Bluetooth-ul.
      Eu am fost tare multumit de Nexus 7.

Posteaza un comentariu: