Apple și-a propus să folosească 100% materiale reciclate pentru produsele sale

Publicat pe 21 Apr 2017 - 8:21 de Mîrzac Iulian

Apple este una dintre marile companii de tehnologie care investesc în soluții care protejează mediul.

În ultimul raport pentru responsabilitatea mediului pe 2017 Apple anunță că și-a setat targetul de a renunța la a folosi componente obținute din materiale care au fost extrase din industria minieră.

Ce vrea să spună mai exact cu asta este că și-au propus să folosească pentru produsele lor doar materiale reciclate: aluminiu, cupru și alte materiale cu utilizare largă.

Este clar că aceste lucruri sunt făcute de companii și pentru PR, dar pe lângă asta impactul mare pe care-l poate avea asupra mediului este cel care contează până la urmă pentru toată lumea nu doar pentru companie și pentru clienții săi.

Într-o comunicare publică Lisa Jackson, VP Apple pentru inițiative de protecție al mediului, probleme sociale și politică a companiei a declarat că este important că astfel de lucruri împing și alte companii mari să meargă în aceeași direcție. Au mai declarat că este și prima data când anunță public un target atât de mare pe acest domeniu înainte de a-l îndeplini, dar asta-i va motiva și mai mult să-l ducă la bun sfârșit.

Resursele Pâmântului nu sunt infinte și este și o mutare inteligentă din partea Apple care folosește multe materiale ce pot fi obținute din alte produse electronice.

Momentan o mică parte dintre materialele din telefoanele iPhone spre exemplu sunt din materiale reciclate.

Energia pentru birourile Apple provine din energie regenerabilă în procent de 96%. Iar până la finalul anului viitor șapte furnizori de componente Apple au declarat că vor utiliza energie regenerabilă.

Reamintim totuși că Apple a mai apărut în câteva cazuri printre companiile acuzate că foloseau materiale provenite din minerit făcut de copii. Deci cu cât publicul va reacționa mai des și mai dur la astfel de lucruri companiile se vor schimba și ele gradual.

Întreg raportul este aici.

Mai jos este un clip de prezentare cu inițiativele pe care Apple le-a luat:

Despre Autor

Sunt inițiatorul proiectului ITnewz.ro, scriu articole pe toate temele propuse pe site, dar cele mai importante sunt Review-urile la noile gadgeturi care ajung pe piața din Romania. Facebook | Twitter | +Mîrzac Iulian | Blog

Posteaza un comentariu: