Apple cumpără iCloud.net – ni se pregătește ceva

Publicat pe 22 Feb 2017 - 8:51 de Mîrzac Iulian

Apar noi informații / zvonuri mai degrabă despre ce Apple va dezvolta în viitor. Achiziția domeniului iCloud.net este unul dintre indicii. Toată lumea se întreabă de ce cumpără tocmai acum acest domeniu când o serie mare dintre domeniile relaționate cu termenul iCloud au fost cumpărate atunci când au dezvoltat serviciul online.

Se pare că Apple ar lucra la o aplicație / serviciu similar Snapchat, Instagram, adică o rețea de socializare bazată pe video.  Mai multe publicații străine vorbesc despre asta, printre care și Bloomberg.

Nu este clar dacă este vorba de live-streaming ori pur și simplu postarea de videoclipuri, eu aș miza fie pe ambele fie pentru postarea videoclipuri între utilizatori.

Pe iCloud.net exista înainte o rețea socială cu interfață simplă dar în limba chineză, care se va închide până la finalul lunii, iar din Martie datele utilizatorilor vor fi șterse. Suma achiziției se zvonește a fi la în jur de 1.5 milioane dolari.

Cel mai probabil rețeaua de socializare a fost cumpărată pentru a nu crea confuzie de-a lungul dezvoltării noului serviciu de video-sharing de la Apple cu toate că mai mult ca sigur noul serviciu va purta o altă denumire.

Alte surse din presa străină de tehnologie vorbesc că noul serviciu este dezvoltat în departamentul în care Final Cut Pro și iMovie este dezvoltat. Joe Weil – fost director al unei companii de producție video și co-fondator al aplicației de video blogging KnowMe a fost angajat de către Apple.

Informațiile nu sunt confirmate oficial, dar sunt mai multe semne care indică aceste lucruri.

Despre Autor

Sunt inițiatorul proiectului ITnewz.ro, scriu articole pe toate temele propuse pe site, dar cele mai importante sunt Review-urile la noile gadgeturi care ajung pe piața din Romania. Facebook | Twitter | +Mîrzac Iulian | Blog

Posteaza un comentariu: